Despre depresie, cu blândețe

Îmi amintesc perfect cum a arătat perioada în care m-am simțit cel mai aproape de depresie. Fiecare dimineață venea cu o tristețe densă și o pâclă ce părea că nu se va mai ridica niciodată. Îmi amintesc că mă gândeam: "Offf, este din nou dimineață. Este din nou dimineață în aceeași viață." Simțeam efectiv cum mă doare tot corpul doar la gândul că va trebui să mă dau jos din pat și să mă comport normal, așa cum se aștepta toată lumea să mă comport, să fiu aceeași care fusesem întotdeauna. Iar seara adormeam plângând cu dorința ca atunci când mă voi trezi să descopăr că de fapt totul a fost doar un coșmar, să-mi recapăt fosta mea viață.

Între aceste două momente ale zilei, mă disociam cât de mult puteam pentru a fi funcțională. Pentru a munci, a interacționa cu oamenii cu care era musai să o fac, pentru a mă îngriji de cei care aveau nevoie de mine. Nu aveam nevoie de mâncare. Nu simțeam nevoia de nimic, iar gândurile mele de rătăceau în mod incontrolabil. Adormeam extrem de greu, nici nu știu dacă îl puteam numi somn. Erau câteva ore chinuite în urma cărora numai odihnită nu mă simțeam.

Nu am mers la psihiatru, dar am ales psihoterapia. Dacă m-a ajutat? Enorm de mult pentru că, în afară de ședințele de terapie, nu voiam să discut cu nimeni despre stările mele. Nici nu cred că am considerat la momentul acela ca fiind depresie ceea ce experimentam. Ci doar o suferință profundă care avea să treacă.

Sunt mulți oameni care trec tăcut prin depresie. Oameni care, la prima vedere, par perfect în regulă, par că fac față cu bine, că sunt funcționali și că își duc la îndeplinire sarcinile fără prea mare efort.

Sunt și mulți oameni care folosesc prea ușor cuvântul "depresie", pentru orice stare mai neplăcută, de tristețe, de iritare, de nemulțumire.

Sunt alți oameni care iau în derâdere această problemă care ține de sănătatea noastră emoțională. "Doar cei cu prea mult timp liber își permit depresii." - este una dintre afirmațiile care te poate arunca și mai violent în prăpastia pe fundul căreia te zbați.

De aceea vă recomand să nu săriți cu prejudecățile și judecățile când vă aflați în fața unui om în sufletul căruia nu aveți nicio idee ce se află cu adevărat. Vă recomand să fiți mai răbdători în a-i asculta pe ceilalți, să încercați să treceți de învelișul protector al celor pe care îi îndrăgiți și să vedeți ce se află în profunzime. Ce răni se ascund? Ce zbateri?

Iar dacă simți că nu ești într-un loc bun, cere ajutorul! Nu aștepta să ajungi la limită. Nu știm niciodată ce înseamnă limita aceea, ce este dincolo de ea, la ce duce. Las aici și câteva semne care ar trebui să te pună pe gânduri și să te trimită urgent către un specialist:

• dispoziție depresivă în cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi.

• pierdea interesului sau a plăcerii pentru aproape toate activitățile, în cea mai mare parte a zilei.

• modificări ale greutății corporale semnificative sau modificări ale apetitului.

• tulburări ale somnului: insomnie sau hipersomnie aproape zilnic.

• agitație psihomotorie sau lentoare observabilă de ceilalți.

• oboseală sau lipsă de energie aproape zilnic.

• sentimente de inutilitate sau de vinovăție excesivă.

• dificultăți de concentrare sau indecizie, aproape zilnic.

• gânduri recurente de moarte, idei suicidare recurente.

Fiți blânzi cu voi, fiți blânzi cu ceilalți! Depresia poate părea o călătorie fără sfârșit, dar nu trebuie să o parcurgi singur. Cu ajutor, vindecarea este posibilă.