Oxitocina, hormonul iubirii și al îmbrățișărilor
- Cristina Mihaela Petrescu
- Mar 18
- 3 min read

”All you need is love” spune un cântec celebru, iar mulți oameni rezonează cu acest refren. Poate că iubirea nu este suficientă pentru o viață fericită, dar cu siguranță are capacitatea de a ne activa unul dintre hormonii fericii. Doamnelor și domnilor, este vorba despre nimeni altcineva decât despre... OXITOCINĂ!
Oxitocina este un hormon produs de hipotalamus și eliberat în sânge de către glanda pituitară sau hipofiza, iar una dintre principalele funcții ale oxitocinei este aceea de a facilita nașterea. Nu e de mirare că a fost supranumită ”drogul iubirii” sau ”hormonul iubirii”.
Oxitocina produce senzația de siguranță în preajma altor persoane, liniștea dată de legăturile sociale. Este hormonul care ne motivează să avem încredere în alte persoane, pentru a ne simți în siguranță în compania altora.
Atingere și încredere – de asta au nevoie oamenii pentru a declanșa secreția de oxitocină. A te ține de mână cu cineva, a te simți susținut și a avea orgasm sunt declanșatori ai oxitocinei. De altfel, sexul declanșează o cantitate mare de oxitocină dintr-odată și generează multă încredere socială de scurtă durată. Ținutul de mână însă stimulează o cantitate mică de oxitocină. Atunci când această acțiune este repetată de-a lungul timpului, cum se întâmplă în cazul cuplurilor în vârstă, se creează un circuit care declanșează ușor încrederea socială. Legăturile de prietenie stimulează oxitocina și, în consecință, asigură succesul reproducerii.
Oxitocina facilitează contractarea mușchilor uterului, în momentul nașterii și diminuează durerile. Femeile al căror travaliu este lent li se administrează uneori oxitocină pentru a accelera procesul. Oxitocina ajută și în declanșarea lactației și favorizează legătura dintre mamă și copil, creându-se așa numita relație de atașament. La scurt timp după naștere, femeia simte iar nevoia de oxitocină, așa că mama își îmbrățișează și alintă puiul pentru a stimula secreția de oxitocină. Interacțiunea cu mama declanșează secreția de oxitocină și la bebeluș, care începe să se încreadă în părinte. În plus, și îngrijirea copiilor altor persoane poate declanșa secreția de oxitocină.
Atunci când simți că te poți baza pe cineva, oxitocina este responsabilă pentru acel sentiment. Tot ei îi datorăm și plăcerea asociată sentimentului de apartenență sau siguranță conferită de un număr mai mare de persoane.
Trăim vremuri în care atașamentul pe termen lung este mai puțin preferat, ba uneori dezaprobat. Relațiile se destramă mult mai ușor, oamenii renunță la prieteni, parteneri, uneori se îndepărtează cu ușurință și de familia din care provin. Cu toate acestea, ne plângem că ceva nu este în regulă. Chiar dacă nu ne dăm seama, tânjim fix după acest atașament pe termen lung care ne securizează și ne declanșează oxitocina.
De ce nu ne putem bucura de acest hormon-miraculos continuu? Oxitocina trebuie să se dezactiveze după ce a fost activată pentru ca noi să putem reacționa la informațiile noi pe care le primim din mediul nostru social. Când nivelul de oxitocină este ridicat, ne este mai ușor să trecem cu vederea lucrurile care ne amintesc de dezamăgiri sau trădări, putem uita de lecțiile primite în trecut. Însă când puseul de oxitocină scade, tot ce a fost cândva dureros devine mult mai palpabil.
Senzația plăcută de încredere ne poate distrage de la dobândirea abilităților de care avem nevoie pentru a supraviețui. De multe ori, din dorința de a simți această senzație, ajungem să ne bazăm pe oamenii nepotriviți și să lăsăm controlul propriilor vieți în mâinile altora, ceea ce poate duce la frustrare, dezamăgire, furie.
Nu este simplu să obținem încrederea socială, așa că oamenii au învățat să folosească și substitute pentru asta. Animalele, mulțimile și prietenii digitali sunt substitute care pot genera senzații plăcute de încredere socială. De altfel, oxitocina funcționează în ambele sensuri. Când cineva are încredere în noi, ne simțim bine și stimulăm secreția de oxitocină chiar dacă noi avem sau nu încredere în persoana respectivă.
Nivelul scăzut de oxitocină este corelat cu simptomele depresiei, inclusiv depresia postpartum. Se fac studii încă privind administrarea de oxitocină pentru ameliorarea simptomelor anxietății și depresiei, însă cercetările arată că este dificil pentru acest hormon să treacă de bariera hematoencefalică, adică bariera dintre sistemul sanguin și sistemul nervos central.
Cu toate acestea, există modalități prin care se poate stimula în mod natural secreția de oxitocină. Așa cum spuneam, îmbrățișările, atingerile calde și tandre, sunt ingrediente cheie pentru producerea acestui hormon. A face dragoste este iarăși o modalitate perfectă de a aduce oxitocina în viața noastră. Exercițiile fizice pot fi și ele de ajutor, la fel și masajul care se bazează practic pe atingeri.
Muzica pare să aibă, la rândul ei, capacitatea de a crește nivelul de oxitocină, mai ales atunci când oamenii cântă în grup, cum este cazul concertelor să zicem, care adaugă elementul de legătură. Muzica unește oamenii și declanșează starea de bine.
Așa că pare că este la îndemâna noastră să stimulăm oxitocina și să ne bucurăm de beneficiile ei!
コメント